Astronomie

Norii moleculari reprezinta jumatate din toata masa materialului interstelar din Calea Lactee. Ei au diferite marimi- de la globule cu diametrul de un an-lumina pana la paturi gigantice de o suta de ori mai mari, continand suficient material pentru a se crea milioane de stele. Asa cum sugereaza si numele, norii moleculari sunt bogati in molecule. Cea mai intalnita molecula-reprezentand trei sferturi din masa unui nor molecular tipic-este cea de hidrogen molecular sau H2, in care atomii de hidrogen sunt legati in perechi. Atomii individuali de heliu sunt de asemenea des intalniti (reprezentand aproximativ un sfert din masa totala), la fel si hidrogenul obisnuit(atomic). Se gasesc si molecule mai complexe, ca de exemplu amoniacul, dar acestea sunt mult mai rare. Norii moleculari sunt foarte reci, avand temperaturi de aproximativ -250 grade Celsius, ceea ce permite de fapt formarea si supravietuirea moleculelor. Deoarece contin cantitati mari de praf interstelar care absoarbe lumina, norii moleculari apar deseori intunecati, vizibili doar atunci cand blocheaza lumina mai multor stele sau cand sunt evidentiati de stele aflate in interiorul lor.

Formarea stelelor este un miracol al naturii si are loc-in termenii astronomici-intr-o clipa. Soarele, de exemplu, s-a format intr-o perioada de 30-50 milioane de ani, iar stelele mai masive se dezvolta mult mai repede. Norii moleculari furnizeaza materia prima pentru formarea stelelor, iar gravitatia constituie forta creatorie. Un nod dens de gaze si praf interstelar, supus unor forte gravitationale mai puternice decat cele inconjuratoare, in virtutea masei sale mari, se va prabusi in propriul interior, incalzindu-se pe masura ce aceasta prabusire are loc, pana la aparitia, in nucleul sau, peste milioane de ani a unei stele noi. Unii nori moleculari sunt atat de uriasi incat dau nastere mai multor roiuri deodata. Insa, fragmentele mai mici de nori, numite globule, pot contribui la formarea unei singure stele sau, daca nu sunt suficient de masivi, ale niciuneia.

Cand o stea solitara masiva devine supernova, lasand in urma filamentele gazoase ale unei supernove reziduale, scena este pregatita pentru un spectacol cu adevarat exotic. In functie de masa stelei originale, va rezulta fie o stea neutronica, fie o gaura neagra. O stea neutronica nu mai este stea in adevaratul sens al cuvantului. Este o minge foarte fierbinte care se invarte si care are un camp magnetic foarte puternic, format din particule subatomice numite neutroni. Stelele neutronice sunt cele mai dense obiecte cunoscute, de marimea unui oras mare. O bucata dintr-o asemenea stea de marimea unei margele ar cantari cat un munte format din roci. Gaurile negre sunt si mai ciudate, reprezentand reziduuri stelare in care masa a fost comprimata intr-un singur punct, prin contractie gravitationala. Se numesc gauri negre intrucat sunt o regiune de spatiu din care nimic nu mai poate evada-nici macar lumina.

Majoritatea stelelor din Calea Lactee îşi duc viaţa în discul sau, în nucleul galaxiei. Cu toate acestea, alte sute de milioane se rotesc în jurul galaxiei, în asa-numitele roiuri globulare. Roiurile globulare, asa cum sugerează si numele lor, sunt aglomerări de stele de forma aproximativ sferica (mult mai mari decat roiurile deschise), avand de obicei diametre cuprinse între 100 si 300 de ani-lumina si conţinand între cateva zeci de mii si cateva milioane de stele fiecare. Aproape toate aceste stele sunt străvechi, depasind varsta de 10 miliarde de ani. Roiurile globulare orbiteaza Calea Lactee pe trasee foarte eliptice, foarte inclinate fata de planul galactic, pe care il traverseaza pe masura ce se misca. Calea Lactee gazduieste in jur de 150-200 de astfel de roiuri, dar ele nu sunt specifice galaxiei noastre, putand fi observate si pe orbitele altor galaxii, cu trasee eliptice sau spirale.

Gaurile negre sunt probabil cele mai enigmatice dintre obiectele astrofizice. Se crede ca se formeaza din acele nuclee stelare care, atunci cand au ramas fara combustibil nuclear si au expulzat cea mai mare parte a masei stelei, inca mai contin materie echivalenta cu cea a peste trei mase solare. Cu atat de multa materie adunata la un loc si fara un motor central care sa o impinga in exterior, nu exista nici o forta cunoscuta care sa poata preveni colapsul stelei intr-un singur punct. Gravitatia sa o consuma in totalitate si devine o gaura neagra. Prin definitie, gaurile negre nu emit lumina si niciun fel de radiatie. Cu toate acestea, astronomii sunt siguri ca au gasit indirect unele gauri negre de masa stelara, de obicei in sistemele duble, unde acestea atrag materie de la tovarasele lor mai putin norocoase. Supergiganta albastra numita Cygnus X-1 orbiteaza aproape sigur o gaura neagra.

1. 16 Cygni B este o stea portocalie, asemanatoare intrucatva cu Soarele. Se numara printre stelele despre care se stie ca gazduiesc o planeta extrasolara. Planeta are masa de aproximativ 1,5 ori mai mare decat a lui Jupiter si se roteste in jurul lui 16 Cygni B in 789,9 zile, la o distanta de numai 1,67 unitati astronomice (UA). Planeta este o giganta gazoasa de culoare albastra. Steaua-parinte 16 Cygni B face parte dintr-un sistem dublu. Partenera sa indepartata se afla la o distanta de 700 UA.
2. Pitica bruna 2M1207 este ''parintele'' unei planete rosii care are masa de cinci ori mai mare decat al lui Jupiter si se afla aproape de doua ori mai departe de ''parintele'' sau decat este Neptun fata de Soare.

1. Stele variabile: E posibil ca stelele sa para constante si neschimbate, insa multe dintre ele sunt variabile-isi schimba in timp emisia luminoasa. Unele variabile sunt extrinseci, ceea ce inseamna ca stelele par a-si schimba stralucirea din cauza unor factori cum sunt rotatia si miscarea orbitala. Dublele care se eclipseaza sunt un astfel de exemplu. Exista si variabile intrinseci care isi moduleaza luminozitatea fizica reala. Uneori, stralucirea unei variabile intrinseci se schimba periodic, asa cum se intampla cu stelele Mira, Cefeidele si RR Lyrae. Dar uneori stralucirea este aperiodica si imposibil de estimat, ca atunci cand o stea se lumineaza brusc datorita, probabil, palpairii sau a altei activitati.
   
2. Stelele duble cu eclipsa: Unele stele a caror luminozitate pare sa varieze, de fapt nu variaza in mod intrinsec. O astfel de clasa de stele sunt stelele duble cu eclipsa. Asa cum Luna trece din cand in cand prin fata Soarelui, producand o eclipsa, la fel cele doua stele dintr-un sistem dublu de stele pot trece una prin fata celeilalte, determinand nivelul luminii sa scada cu regularitate.
3. Stelele RR Lyrae: O alta clasa importanta de stele variabile este reprezentata de stelele RR Lyrae. Ca si Cefeidele, acestea sunt gigante pulsatorii galbene-albe fiind utilizate ca etaloane cosmice. Cele mai multe au aproximativ aceeasi magnitudine absoluta. Prin urmare, comparand doua stele de acest fel, astronomii pot determina cu usurinta distantele lor relative.
   

1. Proxima Centauri : Proxima este o stea de tip M5.5V, este o pitica rosie, cel mai des tip de stea din Univers. Piticele rosii sunt mici si palide, iar Proxima Centauri nu face exceptie de la aceasta regula. Este de 20.000 de ori mai putin stralucitoare decat Soarele si de 7 ori mai mica decat Soarele. Se vede cu ajutorul telescopului- in ciuda faptului ca este steaua cea mai apropiata de Sistemul Solar, aflandu-se la o distanta de 4,22 ani-lumina.
2. Sirius A: Sirius, cea mai stralucitoare stea de pe cer asa cum este vazuta de pe Pamant, este de fapt o stea binara (dubla) (imaginea de mai sus). Cea mai mare si mai luminoasa din pereche, cunoscuta sub numele de Sirius A, este o pitica de tip A1V, ceea ce inseamna ca este albastra-alba si are o temperatura la suprafata de aproximativ 10.000 de grade C. Este cam de 1,7 ori mai mare decat Soarele.
3. Sirius B: Sirius B, partenera binara a lui Sirius A, este o pitica alba de clasa spectrala DA2, fiind nucleul mort al unei stele care odata a fost foarte mare. Are doar 0,8% din diametrul Soarelui, fiind mai mica si decat Pamantul. In mod curios, cu cat o pitica alba este mai masiva, cu atat este mai mica, datorita efectelor zdrobitoare ale gravitatiei sale mari.
4. Soarele: Soarele este o pitica galbena de marime medie, de clasa spectrala G2V, temperatura sa la suprafata fiind de aproximativ 5.500 grade C.
5. Rigel: Rigel este o supergiganta albastra stralucitoare din Orion, de tip spectral B8I. In ciuda faptului ca se afla la o departare de 770 ani-lumina, este atat de luminoasa- de 40.000 de ori mai luminoasa decat Soarele si de 50 de ori mai mare decat acesta- incat dintre toate stelele pe care le vedem pe cer se claseaza pe locul 7 ca luminozitate. Rigel pare o pitica in comparatie cu cele mai mari stele, supergigantele rosii, precum Antares sau Scorpion, care este de cel putin de 400 de ori mai mare decat Soarele.
6. Arcturus: Aceasta stea, aflata la o distanta de 37 de ani-lumina, este cea mai stralucitoare din partea nordica a ecuatorului a ecuatorului celest si a patra dintre cele mai vizibile stele de pe cer. Arcturus este o giganta portocalie, de tip spectral K1 5III, fiind cu aproximativ 1.500 de grade C mai rece decat Soarele, dar avand dimensiunea de 25 de ori mai mare decat acesta si, prin urmare, fiind mult mai luminoasa.
   

1) Sistemul nostru Solar a luat nastere in cadrul unui nor intunecat de gaze si praf interstelar denumit nor molecular. 2) Vartejurile din interiorul norului au initiat colapsul sau gravitational, transformandu-l , in doua milioane de ani intr-un disc. 3) Imediat, materia care alcatuia discul a inceput sa se aglomereze in bulgari solizi denumiti planetezimale, 4) ,care, la randul lor, au fuzionat in bucati de marimea Lunii, denumite planetoizi. 5) Sistemul Solar s-a format in mare masura dupa o perioada cuprinsa intre 30-50 milioane de ani, 6), dar resturile au continuat sa cada pe planete in timpul perioadei numita marele bombardament (imaginea de mai sus), care a durat mai bine de un miliard de ani. Sistemul Solar s-a schimbat foarte putin in ultimele miliarde de ani, dar aceasta stare de echilibru nu va dura la nesfarsit. 7) Peste aproximativ sapte miliarde de ani, Soarele avand hidrogenul consumat, se va transforma intr-o giganta rosie, inghitind planetele Mercur, Venus si Pamant. 8) La scurt timp dupa aceasta, straturile exterioare ale Soarelui se vor desprinde, formand o nebuloasa planetara. 8) Cand aceasta se va stinge, tot ce va ramane va fi o pitica alba, stearsa ca si planetele care au supravietuit.

La peste 15 mii de milioane de km de partare de Soare, marginit de un invelis numit heliopauza, incepe marginea spatiului interstelar-dar nu aici se termina regatul Soarelui nostru. Adevaratul hotar al regatului Soarelui se afla la o distanta de o mie de ori mai mare. Aici, Soarele este imperceptibil legat de un halo sferic format de cateva trilioane de fragmente de gheata-o structura numita Norul Oort. Ca si rudele lor din Centura lui Kuiper, corpurile Norului Oort sunt potentiale nuclee de cometa. Insa, in timp ce Centura lui Kuiper este sursa cometelor scurt-periodice, cometele lung-periodice isi au originea in Norul Oort. Sedna este un corp din interiorul Norului Oort si a fost descoperita in 2003 alaturi de celelalte milioane de miniplanete de dupa Pluto.

In 1992, doi astronomi au descoperit un corp de gheata necunoscut, avand diametrul de 200 km, orbitand in jurul Soarelui la o departare de 6135 milioane de km pana la 7050 milioane de km. Acolo un an dureaza 269 de ani pamantesti. Acesta a fost numit 1992 QB1. De atunci au fost descoperite sute de astfel de corpuri, mai ales dincolo de orbita lui Neptun. Avem astfel dovada incontestabila a existentei Centurii lui Kuiper, o centura despre care se credea de mult timp ca exista, formata din resturi inghetate de materii care au dat nastere planetelor, inconjurand Soarele la granita Sistemului Solar. Se estimeaza ca Centura lui Kuiper cuprinde de la 10 milioane pana la un miliard de obiecte inghetate. In timp ce majoritatea raman pe orbite stabile dincolo de tinutul planetar. Din cand in cand una dintre ele este perturbata de influenta gravitatonala a planetelor exterioare, fiind plasata pe o orbita foarte alungita, in Sistemul Solar interior, unde devine o cometa scurt-periodica. Recent, astronomii au descoperit ca la 7500 de milioane de km, centura are o margine exterioara neasteptat de brusca.

Pluto are trei sateliti. Cei mai multi ''juniori'' in astronomie spun ca are doar unul, dar s-au descoperit inca doi recent. Satelitii lui Pluto sunt: Charon, Nix si Hidra. Charon este cel mai mare si cel mai important:

Charon-Este cat jumatate din planeta Pluto. A fost descoperit pe data de 22 iunie 1978 de James Christy. El este la o distanta de 19.600 km de Pluto.

Ultima planeta din Sistemul Solar (daca preferati sa o numiti planeta) este Pluto. Pluto reprezinta o lume neobisnuita. Este micuta (mult mai mica decat Mercur) ; are o orbita mai alungita si mai inclinata decat celelalte planete. Pe Pluto, cand e vara este la o distanta de 3998.7 milioane de km de Soare, iar iarna este la o distanta de 7395.75 milioane de km, iar Pamantul se afla la 150 milioane km. Compozitia sa de roca, care contine in proportie mare gheata este unica. Nefiind nici giganta, nici terestra, Pluto face parte dintr-o clasa aparte. Exista insa sute de corpuri (unele dintre ele) comparabile cu Pluto. Unii savanti spun ca Pluto este un asteroid nu o planeta, dar el se numeste ''planeta'' pentru ca este destul de mare. Pluto a fost descoperit pe data de18 februarie 1930 de Clyde Tombaugh. Temperatura la suprafata este de -223 grade C! Nicio sonda nu a ajuns pe Pluto, dar se crede ca in 2015 va ajunge una. Nu se stie cum arata Pluto, iar oamenii au incercat sa-si imagineze, ca in imaginea alaturata.

Neptun are cel putin 13 sateliti. Iata care sunt cei mai importanti:

1. Triton-A fost descoperit in 1846. Are diametrul de 2707 km. El orbiteaza planeta in 5,88 zile.
2. Proteus-A fost descoperit in 1989. Are diametru de 420 km. El orbiteaza planeta in 1,12 zile.
3. Nereid-A fost descoperit in 1949. Are diametru de 340 km. El orbiteaza planeta in 360,14 zile!!
4. Larissa-Descoperita in 1981. Are diametru de 196 km. Ea orbiteaza planeta in 13, 31 ore!!!!

Uranus are cel putin 27 de sateliti, iar acestia sunt cei mai importanti:

1. Titania-A fost descoperit in 1787. Are diametrul de 1578 km.
2. Oberon-A fost descoperit in 1787. Are diametrul de 1523 km.
3. Umbriel-A fost descoperit in 1851. Are diametrul de 1169 km.
4. Ariel-A fost descoperit in 1851. Are diametrul de 1158 km.
5. Miranda-Este satelitul puzzle. Satelitul a fost despicat de o alta mica planeta, iar gravitatia si anii l-au refacut.
   

Saturn are peste 48 de sateliti. Acestia sunt cei mai importanti:

1. Lapetus-El este al 16-lea satelit al lui Saturn si al treilea ca marime.
2. Enceladus-Pe Enceladus sunt gheizere cu apa si alte substante.
3. Mimas-A fost descoperit in 1789 de William Herschel.
4. Titan-El este cel mai important satelit natural al lui Saturn. El are o atmosfera din azot sub forma gazoasa.
5. Tethys-A fost descoperit de Cassini in 1684.
6. Dione-Emisfera anterioara este plină de cratere.
7. Rhea-Descoperit de Giovanni Domenico Cassini pe data de 23 Decembrie 1672.

Jupiter are 63 de sateliti. Iata 4 dintre ei care sunt cei mai importanti:

Dincolo de planetele interioare si de asteroizi, incepe taramul planetelor gazoase si gigante. Una dintre ele este Jupiter si este cea mai mare planeta din Sistemul Solar. Jupiter este formata mai ales din hidrogen si heliu in stare lichida supercomprimata. Planeta nu are suprafata solida, dar s-ar putea ca centrul sa fie solid. Jupiter este un loc plin de culoare, marcat peste tot cu furtuni violente, fiind inconjurat de benzi separate. Acestea sunt formatiuni noroase, intinse in plan longitudinal de miscarea rapida de rotatie a planetei, care are loc in doar 9,92 de ore.

In 1777, Johann Elert Bode a spus ca se afla o planeta intre Jupiter si Marte, iar el a numit-o "Legea lui Bode". Mulţi astronomi erau sceptici. Dar in 1781, cand s-a descoperit Uranus s-a dovedit "Legea lui Bode" a fi "adevarata". Atunci, s-a cautat foarte mult acea planeta, iar in 1801 s-a descoperit cel mai mare asteroid de pana atunci. ei l-au botezat Ceres. Pana si acum Ceres este cel mai mare asteroid cunoscut. In 1802 s-a descoperit Juno apoi Vesta si multe altele pana cand s-a decis ca acolo este o centura de asteroizi. Pana acum au fost descoperiti 30.000 de asteroizi in centura de asteroizi, si vom mai gasi. In jocurile de pe calculator ne ciocnim de foarte multi asteroizi. Acest lucru nu este adevarat, iar daca am fi intr-o centura de asteroizi ar dura maxim un sfert de ora pana dam de al doilea asteroid, iar minim 2-3 minute.